0751 263 263 - Origyn Fertility Center
0756 379 565 - Origyn Medical Center

Origyn

Echipamente

Microscopul inversat Leica și micromanipulatorul Narishige reprezintă un sistem complex utilizat la realizarea procedurilor de micromanipulare – ICSI, IMSI, ecloziune asistată, biopsie embrionară, precum și pentru evaluarea pronucleilor și morfologiei embrionilor.

Micromanipulatorul Narishige este constituit dintr-o pereche de manete folosite pentru poziționare și joystick-uri pentru micromanipulare, cu ajutorul cărora embriologul realizează mișcări foarte fine de manipulare a gameților și embrionilor în timpul procedurilor de injectare și biopsie.

Laboratorul de embriologie este dotat și cu un laser Hamilton Thorne – LYKOS®– integrat în sistemul micromanipulator-microscop inversat. Acesta este utilizat la realizarea procedurilor de ecloziune asistată și biopsie embrionară.

Sistemul de fotografiere în secvenţă – EmbryoScope™

Transferul unui singur embrion este o practică tot mai utilizată în centrele de RUA în scopul evitării obținerii sarcinilor multiple. Astfel, selectarea embrionilor cu un potențial mare de implantare este una dintre cele mai importante etape din domeniul reproducerii asistate. S-au propus diverse metode de evaluare a embrionilor astfel încât să se identifice embrionii cu șanse mari de implantare.

Sistemele de fotografiere în secvență permit monitorizarea permanentă a embrionilor prin realizarea de imagini de înaltă rezoluție la intervale de timp prestabilite și prin oferirea de instrumente de adnotare detaliată, care asistă embriologul în selectarea embrionilor corespunzători pentru transfer și congelare.

Vizualizarea în timp real a embrionilor permite observarea unor evenimente care pot trece neobservate prin sistemul clasic de vizualizare și evaluare (o singură dată pe zi), precum prezenţa de multinuclei în celule, stabilirea timpilor de diviziune și observarea diviziunilor anormale.

Abbott m2000rt

 

Sistemul Abbott m2000rt Real Time este un sistem cu platformă închisă care oferă măsuri reale și exacte ale reacției in lanț a polimerazei (PCR). Real-Time PCR-ul măsoară amplificarea reacției pe măsură ce aceasta are loc, ciclu cu ciclu.

MagCore® Plus II

MagCore Plus II este un extractor automat pentru purificarea rapidă a acizilor nucleici din aproape toate tipurile de probe de diagnostic molecular. 

BIO-RAD CFX96 Touch

 

Sistemul Bio-Rad CFx96 este un sistem cu platformă deschisă cu cinci ținte de detecție și un termociclor superior. CFX96 Touch Real-Time PCR ușurează scanarea rapidă a expersiei genelor și monitorizează amplificarea în timp real.

    Programări